| Written by Admin | |||
| Wednesday, 17 June 2009 04:33 | |||
Diferitele elemente împrumutate de creştinism de la celelalte culte religioase din acea vreme demonstrează incontestabil că acesta a apărut nu pe calea „revelaţiei de sus", ci în condiţii concrete-istorice, ca orice altă religie.
Aceste elemente împrumutate au jucat un rol important în lupta creştinismului cu religiile concurente, întrucât au înlesnit trecerea adepţilor vechilor religii la noua credinţă. Dar, desigur, cauza principală a victoriei creştinismului nu rezidă în aceste împrumuturi, care au favorizat numai răspândirea lui. Ca orice fenomen istoric important, creştinismul a adus şi multe elemente noi, căci altfel n-ar fi putut atrage masele şi n-ar fi putut deveni, în cele din urmă, religia dominantă în bazinul Mării Mediterane.
Deşi a împrumutat foarte mult de la celelalte religii ale antichităţii, creştinismul s-a deosebit totuşi în multe privinţe de ele. Cel puţin în perioada iniţială a existenţei sale, el a renunţat complet nu numai la aducerea de jertfe, dar şi la orice fel de ritual. Spre deosebire de celelalte religii din antichitate, creştinismul respingea categoric orice delimitări etnice în domeniul credinţei, predicile sale adresându-se tuturor triburilor şi popoarelor.
In problemele credinţei, creştinismul a respins la fel de categoric şi barierele sociale. Cei care propagau învăţătura lui Isus se adresau tuturor oamenilor : evreilor şi elenilor, sclavilor şi oamenilor liberi, indiferent de apartenenţă etnică sau de poziţie socială. În sfârşit, creştinismul, care s-a dezvoltat în perioada de descompunere a orânduirii sclavagiste, respingea cu vehemenţă cultura antică şi rânduielile antice, considerându-le ,,păgâne".
Fiind o religie care exprima un protest împotriva antichităţii, el a putut evita soarta celorlalte religii din acea vreme şi a supravieţuit prăbuşirii Imperiului Roman.
|
















