Written by Admin
Saturday, 12 April 2008 04:50

Aflat pe Muntele Sinai, Moise a consumat substante psihotrope atunci când a primit de la Dumnezeu tablele cu cele 10 porunci divine!!! Stirea senzationala provine taman de la un membru al poporului ales, respectiv un evreu. Deci e demna de încredere. "La acea vreme se foloseau frecvent astfel de substante in ritualurile religioase", sustine Benny Shanon, care preda psihologie cognitiva la Universitatea Ebraica din Ierusalim.

 

 



"Experienta lui Moise pe Muntele Sinai a fost ori un eveniment cosmic supranatural, ceea ce nu prea cred; ori un mit - pe care iarasi nu-l cred; ori varianta finala, care e destul de veridica, si anume un eveniment in cadrul caruia Moise si poporul israelian au fost sub influenta narcoticelor", a afirmat Shanon, cu nonsalanta, pe postul national de radio.

"Moise era drogat atunci cand a vazut tufisul acela inconjurat de flacari, dar care nu ardea", a cintinuat Shanon, care sustine ca a încercat chiar el astfel de substante.

"In Biblie se spune ca oamenii vad sunete, iar acesta este un simptom clasic", sustine Shanon, referindu-se la ceremoniile religioase din Amazon, in care oamenii folosesc droguri care ii fac sa "vada muzica".

Profesorul a mai vorbit despre propria experienta atunci cand a folosit ayahuasca, in timpul unei ceremonii religioase in Brazilia. Ayahuasca este o planta psihotropa cu efecte puternice. "Am avut viziuni care aveau conotatii spiritual-religioase", a spus Shanon.

El sustine ca efectele psihedelice ale plantei ayahuasca sunt comparabile cu cele produse de scoarta de salcam, care este des mentionata in Biblie.

Iata deci cum puteti comunica cu al-de-sus: utilizând o simpla scoarta de salcâm…! Cine a afirmat „Nepatrunse sunt caile domnului”, s-a înselat amarnic!

 

 

Ştiri

Ultimele ştiri

Revista Presei

Traco-Iliria

Media Player

Please update your Flash Player to view content.

Calendar Păgân

Comunitate

Mitologia Indo-Europeana Sindromul Trepadusului Mioritic

Pravalie Identitara Lupii Daciei Records

Societatea Gebeleizis Vuiet de Sange

Biblia Hazlie ADS

Apostazie Tigani Rasisti

Facebook

Thracia - Identitarian Press Agency - alătură-te grupului!

Cine este online

We have 24 guests online