Motto “Să ne ferim de pipăit și atingere căci negreșit ne vom pângări trupește, nimic nefiind mai primejdios decât acest simț." – Filocalia (http://www.filocalia.ro/)
Am cules de pe un singur topic al unui forum ortodox câteva perle de înţelepciune creştinească, pe care nu ne lasă inima să nu le împărtăşim poporului drept-credincios. Aşadar, fiţi cu luare-aminte la prea-sfintele învăţături despre cum să ne desfăşurăm viaţa sexuală fără orgasm, în neîncetată rugăciune, şi, de asemenea, care sunt poziţiile sexuale care vă vor asigura un loc în împărăţia cerurilor!
Orgasmul este o experienta puternica care are ca urmare diminuarea functiilor spirituale: slabirea simturilor, a ratiunii.
Ori crezi în spermatozoizi ori în Dumnezeu. Daca Dumnezeu exista, nu are nevoie de orgasme ca sa faca spermatozoizii sa înainteze.
Cultele zeilor vegetaţiei care mor şi înviază le întâlnim mai ales în Orient, în perioada cuprinsă între mileniile al III-lea şi I î.e.n., când, datorită dezvoltării, agricultura se extinde, contribuind decisiv la generalizarea trecerii de la viaţa nomadă la cea sedentară a populaţiilor din această regiune.
Comemorarea Patimilor lui Marduk avea loc între 1 şi 11 Nisan (martie). În mijlocul unei mari animaţii, întregul oraş era în fierbere. Scena centrală era Ziguratul, marele turn Etamenanki, construit în etaje, cu imense scări de la un etaj la altul, culminând cu loja albastră, unde locuia preoteasa-soţie a zeului (lojă numită Ekna). După zilele purificărilor rituale, ale recitărilor din Enuma-Eliş, ale rugăciunilor rostite de marele preot şi ale jertfei berbecului alb, la 8 Nisan avea loc drama propriu-zisă. Zeul (reprezentat de preotul său) era adus în triumf în oraş, dar apoi era aruncat în închisoare. Adepţii săi provocau o răscoală, Marduk dispărea, era prins însă pe munte, era ucis, despuiat de haine, apoi înmormântat acolo într-o peşteră, şi i se puneau ostaşi de strajă la mormânt. Împreună cu el erau judecaţi şi doi criminali ; unul era spânzurat la poarta Babilonului (cu vremea i se va substitui un porc), celălalt era graţiat şi pus în libertate.
Despre “glonţieri” (cei care sunt convinși că Isus s-a săvârșit din viaţa prin împușcare) se știe că atunci când trec prin faţa Bisericii Sfântului Pluton, duc mâna dreaptă la ochi, stânga o întind în faţă pe aceeași linie și strigă cât îi ţine gura “POOC!!!”. Ei poartă la gat medalioane cu glonț, iar preoții acestui cult se îmbracă în sutane de camuflaj cu diverse trese pe umeri, în funcție de grad. Liderul spiritual al acestui cult creștin este Înalt-Prea-Împușcatul General de Brigada Smithandwesson Beretta. Acesta păstorește glonțierii de rit apusean. Glonțierii de rit răsăritean (numiți şi ortopușcasi) se află sub ascultarea Cuvios-Ciuruitului Antonie Kalașnicov.
Despre gazişti – cei care cred că Isus a fost gazat – nu sunt prea multe de spus. În zona geografică care, acum o mie de ani, se numea Germania, ei sunt numiţi Zycloniști, iar deasupra porților bisericilor pe care le frecventează aceștia tronează înscripția esoterică “ARBEIT MACHT FREI”, expresie a cărei semnificații oculte, străvechi, s-au pierdut în negura timpului…
Lucrurile ar deveni însă cu adevărat complicate dacă Isus s-ar fi născut, în epoca contemporană, în Statele Unite ale Americii. Ţara în care se practică nu mai puţin de cinci metode de execuţie: spânzurarea, împuşcarea, injecţia letală, gazarea şi electrocutarea!
Sa încercăm aşadar să ne imaginăm că ne aflăm în anul 1000 DCA (După Cristos Americanu’- circa 3000 era noastră). În cateva sute de ani, percepţia strictă a faptelor istorice s-a diluat şi distorsionat, așa cum se întâmplă îndeobște, mai ales când este vorba de întemeierea unei religii. Teologi, teoreticieni, istorici au cheltuit cantităţi imense de energie pentru a-şi susţine propria variantă asupra procedeului prin întermediul căruia le-a fost “martirizat” zeul ! Au apărut schisme, secte, erezii, s-au scris tratate, s-au înfiinţat universităţi, au avut loc războaie religioase… toate pornind de la marea controversă asupra modului în care a crăpat fiul domnului!
"Lumea creştină are ca simbol un instrument de tortură, crucea". A spus-o Arthur Schopenhauer. Ciudată religie, care impune venerarea unei odioase unelte de provocat moartea în chinuri groaznice! Ciudat acest creştinism care şi-a luat numele după un vagabond jidov, ce şi-a găsit sfarşitul după o tortură ce era rezervată, în vremurile vechi, doar celor mai înfami răufăcători !
Cu toate acestea, de mai bine de un mileniu, miliarde de oameni, credincioşi sau cel mai adesea, simpli conformişti şi superstiţioşi, se înghesuie săptămânal în clădiri împodobite cu instrumentul morţii şi al torturii, poartă la gat o versiune miniaturală a aceleiaşi unelte care le-a omorât zeul, sărută pioși groaznicul simbol al osândei şi caznei, la îndemnul unor “vrăjitori” funeşti, înveștmântați în negre robe de călăi…
Crucea este însă doar unul dintre nenumăratele “unelte” pe care, de-a lungul vremii, omul le-a scornit pentru a provoca durere, distrugere, mutilare şi moarte semenilor săi. Nu este deloc surprinzător faptul că exponenţii religiei născute din chinuri şi cazne s-au dovedit cei mai prolifici şi imaginativi născocitori de instrumente de tortură, care mai de care mai sofisticate ! Într-o prezumtivă Enciclopedie a torturii, Inchiziţiei i-ar fi probabil dedicate 950 de pagini dintr-o mie…
Ce s-ar fi întamplat însă dacă evenimentele s-ar fi petrecut altfel? Dacă tribulaţiile neo-testamentare ar fi avut loc pe alte coordonate spaţio-temporale?
Motto: Inca ne rugam pentru acest nou botezat, robul Tau (N), pentru sanatatea si mantuirea lui. (Slujba Botezului)
Un popă din țara Fraților de peste Prut a făcut un lucru minunat: a trimis un prunc de o lună și jumătate în Rai, cu ocazia operaţiunii de lepădare de păcate, mai pe scurt, botez. Spre deosebire de papistaşii eretici care, la botez, se mulţumesc să toarne de trei ori apă în capul copiilor, ortodocşii (deținători exclusivi ai Adevărului Absolut), se străduiesc să-i trimită pe ăi mici direct în lumea Drepţilor.
Concertul legendarei trupe heavy-metal Iron Maiden, desfăşurat în 15 august la Cluj s-a bucurat de un binemeritat și deloc surprinzător succes. Excepţionalul eveniment a putut avea loc în inima Ardealului și datorită faptului că patronul echipei de fotbal CFR Cluj, etnicul maghiar Arpad Paszkany, a ţinut să marcheze câştigarea titlului într-un mod ceva mai aparte, dacă nu chiar ieșit din comun, într-o țară în care majoritatea proprietarilor de cluburi de fotbal sunt nişte cocalari semi-analfabeţi, țiganizați până în cea mai intimă fibră a mizerei lor fiinţe, care înţeleg să sărbătoreasca eventualele performanțe lipind cu scuipat bancnote pe fruntea manelistului ce le cântă la ureche prin crâșme cu bude turcești…
Conform organizatorilor, peste 30 de mii de spectatori, veniţi din toate colțurile țării, au fost entuziasmaţi de show-ul inconfundabil al „Fecioarei de Fier”. Dar…
După cum se ştie, în Cluj ca peste tot, există oameni normali și oameni… despre care se spune că vor moşteni împărăția cerurilor. Cei din urmă, deloc puțini, au chiar și un organ de presă on-line ce le este destinat exclusiv: Napoca News. Cei care scrijelesc spațiul virtual sub respectiva siglă își imaginează că sunt ziarişti, analiști, deontologi și alte fantasme plăsmuite de firavele lor encefale înflăcărate de febra naţionalist-mitocană.
Incă un scandal cu popi a izbucnit zilele trecute, făcând oareşce valva în presă. Imoralitatea acestor paraziţi, pe care vicisitudinile crizei nu-i afectează, a devenit însă de ceva vreme un fapt banal. Nu mai pare demult ceva ieşit din comun sa auzim despre preoţi sau călugări poponari, afemeiaţi, hoţi, corupţi, etc…
Ultimul scandal îl are ca protagonist pe protosinghelul Teotim Popa de la mânăstirea Basarabi - Protoieria Medgidia, judeţul Constanta. Un filmuleţ postat pe site-ul revistei Cancan îl înfățișează pe stareţul cu pricina lovind bestial cu pumnii si picioarele un biet bătrânel căzut la pământ. Se pare ca bietul om a avut proasta inspiraţie de a trece prin curtea mânăstirii, unde a picat direct în labele furibundului popa, iar acesta din urma, indignat de faptul ca un netrebnic păcătos cutează sa întineze curtea lăcaşului de închinăciune și smerită meditaţie la cele sfinte, i-a aplicat, cu dumnezeiască osârdie (și oriental profesionalism marţial), o binemeritată mustrare cu pumnii și picioarele, până l-a umplut de sânge…
Cultele zeilor vegetaţiei care mor şi înviază le întâlnim mai ales în Orient, în perioada cuprinsă între mileniile al III-lea şi I î.e.n., când, datorită dezvoltării, agricultura se extinde, contribuind decisiv la generalizarea trecerii de la viaţa nomadă la cea sedentară a populaţiilor din această regiune.
Comemorarea Patimilor lui Marduk avea loc între 1 şi 11 Nisan (martie). În mijlocul unei mari animaţii, întregul oraş era în fierbere. Scena centrală era Ziguratul, marele turn Etamenanki, construit în etaje, cu imense scări de la un etaj la altul, culminând cu loja albastră, unde locuia preoteasa-soţie a zeului (lojă numită Ekna). După zilele purificărilor rituale, ale recitărilor din Enuma-Eliş, ale rugăciunilor rostite de marele preot şi ale jertfei berbecului alb, la 8 Nisan avea loc drama propriu-zisă. Zeul (reprezentat de preotul său) era adus în triumf în oraş, dar apoi era aruncat în închisoare. Adepţii săi provocau o răscoală, Marduk dispărea, era prins însă pe munte, era ucis, despuiat de haine, apoi înmormântat acolo într-o peşteră, şi i se puneau ostaşi de strajă la mormânt. Împreună cu el erau judecaţi şi doi criminali ; unul era spânzurat la poarta Babilonului (cu vremea i se va substitui un porc), celălalt era graţiat şi pus în libertate.
De cîţiva zeci de ani, printre simbolurile iudeo-creştine "pascale" ale românilor a intrat şi Iepuraşul, încondeiat pe ouă sau tipărit pe felicitări.
Iepuraşul, ca simbol al Echinocţiului de Primăvară, îşi are originea în Antichitate, fiind menţionat în jurul anilor 3500 î.e.n. Iepurele este un animal extrem de prolific, mai ales în sezonul Primăverii, fiind un simbol păgân al vieţii şi al fecundităţii încă de pe acele vremuri îndepărtate.
