"Alipirea Transilvaniei la Ungaria nu mai are nici un fundament real"
"Ţara mea este Transilvania, România, Ungaria, Uniunea Europeană"
"Transilvania nu trebuie anexată niciunde pentru a-i fi recunoscut caracterul extraordinar, ea poate fi iubită şi de una singură. Să ne imaginăm o regiune – Ardealul – unde s-ar uni energiile locale ale românilor şi ale maghiarilor (nici nu putem măsura ce a pierdut România prin (...) vinderea etnicilor germani, saşi şi şvabi), ţinute deocamdată sub preş de către bocancul statului centralizat."
"N-ar putea deveni acest pămînt giuvaierul Europei, de care ar putea fi mîndră şi România? Avem toate premisele ca, prin intermediul Ardealului, să demonstrăm Vestului, care se arată mai puţin capabil de empatie, cu ce valori pot contribui fostele state comuniste la o Europă care parcurge un proces de unificare."
Reporter: Vă iubiţi ţara?
László Tökés: Da.
Rep.: Care este ţara dvs.?
L.T.: Transilvania, România, Ungaria, Uniunea Europeană.
Rep.: Iubiţi România? De ce?
L.T.: Este o ţară bogată. Eu am crescut în Cluj, printre maghiari, români şi evrei, am slujit printre saşi, la Braşov, mai apoi la Dej şi în inima Banatului, la Timişoara, am fost episcop timp de aproape două decenii în capitala Partiumului, la Oradea, iar ţinutul Secuiesc, de unde se trage familia mea, ocupă un loc special în sufletul meu – şi aici m-am referit doar la Ardeal. Bucureştiul este o lume aparte, care pare extrem de interesantă, în Moldova găsim o credinţă adîncă, iar Muntenia nu e sterilă, are o putere elementară, deci Caragiale ar da din cap aprobator, dacă ar trăi azi.
Rep.: Iubiţi Ungaria? De ce?
L.T.: Este o ţară bogată. Atunci cînd Sfîntul ştefan şi-a asumat, în urmă cu peste un mileniu, aducerea creştinismului din Vest, nu s-a gîndit că vor mai trece secole de-a lungul cărora vom fi nevoiţi să apărăm această decizie. Tătari, turci, austrieci – am rezistat în faţa tuturor, am păstrat din toate partea bună. Limba noastră maternă, cultura şi credinţa noastră – toate sînt bogate. Dar, revenind: dacă vorbim doar de Ungaria, pentru mine prezentul începe cu momentul 1956, cînd tineri neînarmaţi s-au opus tancurilor sovietice invadatoare. Asta e Ungaria. Sîntem capabili să iubim libertatea şi să reconstruim, bazîndu-ne pe credinţă, pe ceea ce cunoaştem.
"Ungaria a uitat de noi, maghiarii de peste hotare"
Rep.: Ce vă enervează în România?
L.T.: Repulsia faţă de gîndirea independentă. Mă enervează că sîntem incapabili să ne confruntăm sincer cu trecutul. Mă enervează că perioada dinainte de 1989 este considerată un punct mort, cu toate că o bună parte a problemelor noastre actuale îşi au rădăcina în acea perioadă.
Rep.: Ce vă enervează în Ungaria?
L.T.: Mă enervează că de multe ori nu pot fi mîndru că sînt maghiar. Că în ultima vreme nu am putut să admirăm Ungaria. Au uitat de noi, maghiarii de peste hotare. Mai mult, coaliţia conjuncturală socialist-liberală a dus o campanie mincinoasă bazată tocmai pe „natura noastră românească“ („23 de milioane de muncitori români vor sufoca Ungaria“ – o minciună sfruntată) atunci cînd i-a convins pe conaţionalii noştri să voteze împotriva acordării dublei cetăţenii, la referendumul din 5 decembrie 2004.
Rep.: Mai sînteţi omul care a declanşat Revoluţia?
L.T.: Şi acum, la fel ca atunci, spun doar ceea ce cred că este adevărat. Adevărul este incomod, pentru că nu poate fi adaptat unor interese trecătoare. Aşadar, eu în spirit am rămas acelaşi, un simplu preot căruia Dumnezeu i-a dat o menire. Eu m-am angajat să Îl slujesc. Dacă memoria Revoluţiei este acum aceea pe care ne-am imaginat-o atunci, e altă întrebare.
Rep.: Care-i adevărul? Îl ştiţi?
L.T.: Doar Dumnezeu deţine adevărul absolut.
"Alipirea Transilvaniei la Ungaria nu mai are nici un fundament real"
Rep.: Vreţi să se alipească Transilvania Ungariei?
L.T.: Transilvania a fost, de-a lungul secolelor, o entitate de sine stătătoare, o macroregiune cu o identitate proprie. A fost tărîmul multilingvismului, al multiculturalităţii, locul în care s-au născut libertatea şi toleranţa confesională. Transilvania nu trebuie anexată niciunde pentru a-i fi recunoscut caracterul extraordinar, ea poate fi iubită şi de una singură. Să ne imaginăm o regiune – Ardealul – unde s-ar uni energiile locale ale românilor şi ale maghiarilor (nici nu putem măsura ce a pierdut România prin deportarea evreilor şi vinderea etnicilor germani, saşi şi şvabi), ţinute deocamdată sub preş de către bocancul statului centralizat. N-ar putea deveni acest pămînt giuvaierul Europei, de care ar putea fi mîndră şi România? Avem toate premisele ca, prin intermediul Ardealului, să demonstrăm Vestului, care se arată mai puţin capabil de empatie, cu ce valori pot contribui fostele state comuniste la o Europă care parcurge un proces de unificare. Dar, revenind la întrebare, alipirea Transilvaniei la Ungaria nu mai are nici un fundament real, pentru că politica de colonizare din perioada interbelică, finalizată de comunişti, a dus la răsturnarea, fără cale de întoarcere, a procentelor etnice din regiune – acum, aici, trăiesc numai în jur de 20% maghiari şi aproape 80% români. Imaginaţi-vă ce s-ar întîmpla dacă Ungaria ar „moşteni“ dintr-o dată şase milioane de români. Tocmai de aceea, alarmarea aceasta cu anexarea la Ungaria nu este altceva decît un instrument de propagandă al extremiştilor naţionalişti.
Sursa: ACADEMIA CATAVENCU
