Administraţia transformă o problemă tehnică, aşa cum este Planul de Acţiune Schengen de la început pînă la sfîrşit, într-una politică. Noi nu depindem de bunăvoinţa cuiva, de exemplu a Franţei, ca să intrăm în Schengen. Şi n-o să intrăm nu pentru că nu vrea Franţa, ci pentru că n-a fost capabilă administraţia de la Bucureşti să-şi facă lecţiile.
Imaginaţi-vă că de controalele din România depinde securitatea unei jumătăţi de miliard de cetăţeni ai UE. Hai să privim lucrurile altcumva. Puneţi-vă în locul unui olandez sau danez. Aţi avea încredere ca România să păzească fruntariile Europei, dat fiind faptul că n-a fost în stare să păzească un singur terorist, pe Omar Hayssam, pe care l-a scăpat printre degete la frontiera aeriană? Eu, unul, n-aş avea încredere s-o admit în Schengen şi, credeţi-mă, aici nu mai este vorba despre intransigenţă politică.
Administraţia transformă o problemă tehnică, aşa cum este Planul de Acţiune Schengen de la început pînă la sfîrşit, într-una politică. Noi nu depindem de bunăvoinţa cuiva, de exemplu a Franţei, ca să intrăm în Schengen. Şi n-o să intrăm nu pentru că nu vrea Franţa, ci pentru că n-a fost capabilă administraţia de la Bucureşti să-şi facă lecţiile. România nu are nevoie de lobby ca să intre în Schengen, cum greşit cred preşedintele Traian Băsescu şi ministrul Administraţiei şi Internelor, Traian Igaş. „Noi, în ceea ce ne priveşte, ministerul, din punctul de vedere al dotărilor, ne-am făcut datoria. Sîntem în grafic, nu avem ce să ne reproşăm. Cred că de aici încolo trebuie să avem o activitate mai bună de lobby“, a declarat în stare de inconştienţă Igaş, pe 11 noiembrie a.c. După care s-a dus să asiste la prepararea cîrnaţilor de porc la Pecica, în direct şi la o oră de maximă audienţă. Măcar Blaga avea o dilemă: dacă mă schimbaţi, nu mai intrăm în Schengen. Cîrnăţarul Igaş nu mai are nici una, de cînd l-a pus Falcă ministru: „Noi ne-am făcut datoria“. V-aţi făcut-o pe dracu’ să vă pieptene. Să vă spun eu cum v-aţi făcut-o.
Pentru punerea în aplicare a acquis-ului Schengen şi controlul frontierelor, Uniunea Europeană a creat un instrument financiar, Facilitatea Schengen, de 602 milioane de euro. Pe măsură ce se apropia termenul de accedere în spaţiul securizat european, Planul de Acţiune Schengen a devenit tot mai puţin transparent. În 2010, planul a fost secretizat complet de Ministerul Adminstraţiei şi Internelor, din dispoziţia fostului ministru Blaga, pentru ca observatorii români să nu mai poată monitoriza acţiunile ministerului, îndeosebi membrii Centrului Român de Politici Europene (CRPE). Ministerul de Interne a refuzat să fie monitorizat de societatea civilă, spre deosebire de Bulgaria, unde membrii societăţii civile au avut în permanenţă acces la graficele calendarului de aderare. În România, doar ministerele de Externe şi Justiţie au fost transparente cu privire la Planul Schengen, dat fiind faptul că responsabilităţile lor sînt mult mai mici. Ministerul de Interne a ascuns date opiniei publice, sub pretextul că sînt informaţii clasificate. Sub această justificare a fost pusă sub preş corupţia din minister şi incapacitatea de a îndeplini Planul de Acţiune.
În timpul mandatului lui Cristian David nu numai că s-a bătut sîrba pe loc, dar s-au cheltuit sume astronomice pe proiecte. Aproape 100 de milioane de euro (93.570.000) au fost date izmană pe călător pentru proiectele EADS (Sistemul Integrat de Securizare a Frontierei de Stat) şi nu pentru lucrări propriu-zise. Mai băgaţi încă 9,16 milioane de euro virate în conturile EADS, pentru diverse taxe, aferente proiectelor, pentru a avea imaginea dezastrului, cît şi refuzul actual al ministerului de a mai răspunde la întrebările societăţii civile, legate de transparenţa cheltuielilor. Contractul a fost negociat de un angajat al EADS, pe nume Dorin Marian, ajuns, nu neapărat graţie hazardului, şeful cancelariei premierului Călin Popescu Tăriceanu. În paralel, în numele integrării în Schengen, Internele şi-au făcut propria politică, fără legătură cu cerinţele europene, cum ar fi cartea electronică de identitate, un mizilic de 30 de milioane de euro, cînd Europa cerea paşapoarte biometrice.
Cum credeţi că a reparat PDL greşelile comise de administraţia liberală? Simplu, renegociind contractul cu EADS. În august 2009, contractul a fost suplimentat cu încă 200 de milioane de euro. Bani de la bugetul de stat. De la 650 de milioane de euro, contractul a ajuns să coste 850 de milioane de euro. Fireşte că odată cu renegocierea contractului, în afacerea Schengen s-au furişat clienţii administraţiei Boc. Pe unul am obosit să-l tot urmărim, că îl cheamă Claudiu Florică şi este şeful reprezentanţei Fujitsu Siemens Computers, care a acroşat şi el un mizilic de 180 de milioane de euro din proiectul EADS. (Mă rog, omul a sponsorizat cu calculatoare sediul central al PDL din Aleea Modrogan.) După toate aceste permutări şi cosmetizări financiare, măcar ne-am procopsit cu un minister de Interne sănătos, condus de stîlpi ai democraţiei şi transparenţei. Drept urmare, astăzi Internele refuză să pună la dispoziţia societăţii civile lista membrilor care vor intra în componenţa comisiilor de autoevaluare, sub motivaţia procesului de reorganizare instituţională.
Apoi, România nu este capabilă să se adapteze la normele Sistemului de Informaţii Schengen. Să preia adică una dintre cele 32 de milioane de informaţii tip alertă şi să o implementeze pînă la ultimul post de Poliţie din teritoriu sau să creeze o alertă proprie, pe care să o introducă în sistemul european. Toate solicitările CRPE cu privire la accesul la proiectele finanţate din fonduri europene s-au izbit de argumentul, de tip nord-coreean, că aceste documente nu sînt destinate publicităţii. Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS), cel de-al doilea actor care implementează tehnologia Sistemului de Informaţii Schengen, a considerat drept „abuzivă“ solicitarea societăţii civile cu privire la stadiul de derulare a proiectelor, motivînd că „echipamentele, serviciile sau lucrările necesare implementării ce au fost achiziţionate, documentele interne de lucru care cuprind activităţi, informaţii, resurse, tipologii de reţele“ sînt secrete. Marcel Opriş, vremelnicul funcţionar care conduce STS, omite faptul că lucrează cu bani europeni, deci obligatoriu se supune normelor comunitare şi nu poate ascunde informaţii legate de felul în care cheltuieşte banii.
Ce caută însă acest serviciu de tristă amintire, moştenitor al Unităţii „R“, a fostei Securităţi, într-o afacere europeană? Caută să blocheze accesul oricărei companii private în domeniul comunicaţiilor la resursele europene, în numele aşa-zisului interes naţional. Iată cum se prezintă STS în documentele oficiale: „Spre deosebire de STS, alţi furnizori de pe piaţa de comunicaţii oferă servicii mai scumpe, nesigure, de calitate inferioară şi nu garantează aceeaşi gamă a serviciilor“. (M.O. nr. 246 bis/16 aprilie 2010). Dat fiind faptul că s-a transformat în societate comercială, prin hotărîri ale CSAŢ sau de guvern, este de datoria Consiliului Concurenţei să stabilească dacă nu care cumva STS face concurenţă neloială adevăratelor societăţi comerciale în domeniul comunicaţiilor, pe care le-a eliminat brutal. Apoi, este de datoria ANI să stabilească dacă securistul Marcel Opriş, directorul STS, nu şi-a acumulat uriaşa avere (25 de hectare de pădure şi 3,4 hectare de păşune la Podu Dîmboviţei, jud. Argeş, plus teren în Bragadiru, apartament în Eforie, 400.000 de euro şi acţiuni la Transgaz) din bani deturnaţi din Facilitatea Schengen.
Adică prea se sustrage şmecherul ăsta controlului societăţii civile, în numele secretului de stat, ca să ascundă niscaiva fapte de corupţie. Cu atît mai mult cu cît toată această avere (are un salariu de 133.337 RON) este acumulată în timpul mandatului lui Băsescu şi în strînsă legătură cu parazitarea Planului de Acţiune Schengen. În tot acest timp, STS trîmbiţează că nu este serviciu de informaţii, dar se comportă ca Securitatea, că oferă servicii de intelligence, care nu sînt secrete la nivelul unui stat democratic, dar refuză să spună cum cheltuieşte banii europeni sau pe cei de la bugetul public. Păi, e bine? E pe naiba. Am discutat puţin despre SIS, Sistemul de Informaţii Schengen. Să trecem la problemele frontierei aeriene. Aeroportul „Henri Coandă“ nu este pregătit nici acum pentru separarea fluxurilor de călători, Schengen şi non-Schengen. În loc să facă separatoare de flux, mult mai ieftin şi rapid, administraţia Cristian David (născut Troacă) s-a apucat în 2008 să facă alte terminale de separare, care nu sînt gata nici astăzi, de unde şi vorba „Dacă te combini cu Troacă, te mănîncă non-Schengenu’“.
Lucrările la Aeroportul „Henri Coandă“ sînt finalizate în proporţie de 75 de procente. Din momentul aderării, care scriptic ar trebui să se realizeze în martie 2011, doar aeroporturile certificate vor putea opera fluxuri de călători în Spaţiul Schengen, deci Otopeniul iese din ecuaţie, ca şi aeroporturile Băneasa şi Timişoara. Dacă intrăm în Schengen, frontiera României ar fi pe locul al doilea în spaţiul securizat comunitar, cu o lungime de 2070 km, după graniţa Finlandei cu Suedia şi Federaţia Rusă.
Imaginaţi-vă că de controalele din România depinde securitatea unei jumătăţi de miliard de cetăţeni ai UE. Hai să privim lucrurile altcumva. Puneţi-vă în locul unui olandez sau danez. Aţi avea încredere ca România să păzească fruntariile Europei, dat fiind faptul că n-a fost în stare să păzească un singur terorist, pe Omar Hayssam, pe care l-a scăpat printre degete la frontiera aeriană? Eu, unul, n-aş avea încredere s-o admit în Schengen şi, credeţi-mă, aici nu mai este vorba despre intransigenţă politică.
Sursa: ACADEMIA CATAVENCU
