Deşi administraţia de la Paris a motivat decizia lui Sarkozy ca ţinând de “aglomerarea agendei personale”, presa din Hexagon speculează că acţiunea preşedintelui francez vine cu doar o lună înainte de preluarea preşedinţiei UE de către Suedia, o ţară ai cărei oficiali şi-au exprimat în repetate rânduri sprijinul pentru extinderea comunitară.

Nicolas Sarkozy este un oponent declarat al integrării Turciei, poziţie pe care şi-a susţinut-o în repetate rânduri anul acesta, mai ales după ce Washingtonul a trimis semnale că susţine candidatura ţării musulmane. Prin retragerea subită de la întâlnirea planificată cu premierul suedez Fredrik Reinfeldt, Sarkozy a evitat să aprindă subiectul lărgirii comunitare prin integrarea Turciei, unul care ar fi fost de neevitat în condiţiile în care nordicii vor prelua frâiele destinelor europene de la 1 iulie.

Controverse europene

Suedia susţine că primirea Turciei în comunitatea europeană  este vitală din “considerente strategice” şi că ar fi o greşeală închiderea uşilor pentru Ankara. “Dacă considerăm Ciprul ca fiind o parte a Europei, deşi e o insulă situată în proximitatea Siriei, e greu să spunem că Turcia nu este o parte a Europei”, a declarat săptămâna aceasta premierul suedez Carl Bildt, invalidând indirect poziţia preşedintelui francez, care susţine că ţara musulmană nu este parte a Bătrânului Continent.

Presa franceză speculează faptul că anularea vizitei lui Sarkozy în Suedia a venit şi pe fondul divergenţelor dintre cele două ţări pe tema metodelor care ar trebui convocate în combaterea crizei economice. “Cheltuirea banilor contribuabililor pentru a susţine financiar structuri existente este o modalitate foarte bună de a-i irosi”, a susţinut premierul suedez, cu referire la planurile lui Sarkozy care prevăd subvenţionarea masivă a industriei auto europene.

“Daţi-mi voie să fiu cât se poate de clar: SUA susţin cu fermitate candidatura Turciei la Uniunea Europeană. Vorbim în calitate de prieteni apropiaţi ai Turciei şi ai Europei. Ţara voastră a demonstrat că este un aliat de încredere şi un partener responsabil în instituţiile transatlantice şi europene. Iar Turcia este legată de Europa prin mult mai multe decât podurile ce traversează Bosforul”
Barack Obama, preşedintele SUA, 6 aprilie 2009

“Am cooperat excelent cu preşedintele Obama, dar când vine vorba de UE rămâne la latitudinea statelor-membre să decidă. M-am opus întotdeauna acestei mişcări  (n.r. integrarii Turciei )şi mă opun şi acum. Pot spune că majoritatea statelor membre împart poziţia luată de Franţa”
Nicolas Sarkozy, preşedintele Franţei, 5 aprilie 2009

RECIPROCITATE

Strategiile Europei trec prin Ankara

Importanţa „strategică” a Turciei este motivul principal pentru care Statele Unite ale Americii şi câteva ţări europene susţin integrarea ţării musulmane. Pentru orice observator atent, explicaţiile sunt la îndemână, iar ele au fost potenţate de contextul relaţiilor internaţionale din ultima jumătate de an.

În primul rând, trebuie reţinut faptul că Turcia deţine cea de-a doua armată, în termeni numerici, între ţările membre NATO. Baza aeriană de la Incirlik, din sudul ţării, e fundamentală în peisaj, ea servind ca punct de lansare pentru misiunile din Irak şi Afganistan.

Încă un element decisiv, cu posibile repercursiuni decisive asupra politicii comunitare: Turcia se află în proximitatea unor ţări din Asia Centrală cu un potenţial energetic imens pentru spaţiul european. În perspectiva crizei gazelor din ianuarie şi a disputei recurente cu Rusia, orice reorientare a Uniunii Europene spre surse alternative ar trece prin Turcia. Este, de altfel, asul din mâneca administraţiei de la Ankara în negocierile de aderare.

Pentru partenerii europeni ar trebui să mai conteze ceva: relaţia privilegiată a Ankarei cu Teheranul. În condiţiile în care administraţia Obama păstrează încă relaţii tensionate cu Iranul, Turcia ar putea fi liantul diplomatic necesar reglării relaţiei Bruxelles-ului cu regimul teocratic. Calculul e unul extrem de realist: UE, un organism
fără o identitate precisă, coagulată, pe scena internaţională, ar putea „face jocurile” în cel mai fierbinte subiect al momentului – cel al controversei nucleare iraniene.

Un ultim argument: Turcia este o ţară predominant musulmană, dar totodată şi o democraţie seculară. Prin urmare, exemplul ei instituţional poate servi lumii musulmane, într-o parte a globului în care derapajele politice şi religioase sunt numeroase.

Sursa: EVZ