Termenul Yule îşi are originea în cuvântul nord-european „jol”. Sărbătoarea cunoscută drept Jolnir era celebrată ca un festival al focului şi al luminii, în cinstea lui Odin. În anglo-saxona veche cuvântul Yule vine de la „geola”, care înseamnă „legarea” anului. Literal, Yule înseamnă roata, când soarele este la cel mai de jos punct, dar, printr-o mişcare circulară, renaşte pentru a regenera pământul în Primăvară. Yule este cea mai scurtă zi, flancată de ambele părţi de cele mai lungi nopţi. Este un moment de celebrare a reîntoarcerii Soarelui, bucurie ce este împărtăşită cu prietenii şi familia.
Yule este o sărbătoare care ţine 12 zile, începând cu 20 decembrie şi mergând până în 31 decembrie, fiind considerată cea mai sacră sărbătoare pentru indo-europeni. Cele 12 zile ale Yule reprezintă cele 12 luni ale anului în microcosmos.
Mama Noapte (20 decembrie) este astfel numită deoarece este momentul în care noaptea dă naştere unui nou Soare. A douăsprezecea noapte se încheie cu multe legăminte şi o mare sărbătoare. Nord-europenii, de exemplu, îşi făceau legămintele pe spinarea unui mistreţ în onoarea lui Frey şi al simbolului său, mistreţul Gullinbursti.
Ochiul drept al lui Odin reprezintă Soarele. Yule este un festival al Soarelui ţinut în onoarea căpeteniei zeilor, Odin, al lui Thor şi Frey. Precum Balder este zeul Soarelui mijlocului verii, Frey este zeul Soarelui mijlocului iernii.
Yule implică atât simbolistica matriarhală cât si cea patriarhală. Zeiţa mamă (Luna) dă naştere zeului tată (Soarele) pentru ca apoi să se odihnească în cele şase luni ce-i aparţin zeului nou-născut. În festivităţile Yule nord-europene erau întotdeauna comemoraţi morţii, crezându-se că spiritele lor sunt prezente. Sacrificiile de Yule se făceau pentru creştere. O tradiţie neîntreruptă este de a se folosi un copac veşnic verde ca cel mai important simbol al Yule. Copacul veşnic verde este un simbol a ceea ce nu moare niciodată, al vieţii veşnice, fiind astfel asimilat cu copacul lumii, Yggdrasill. Preoţii păgâni legau mere aurite în copacul de Yule ca un simbol al focului, în onoarea Atotputernicului Odin.
Arderea copacului de Yule îşi are originea în efortul omului de a returna darul focului către zei prin arderea unui copac, alături de alte daruri sacrificiale. În cazul rugului şi a buşteanului Yule, buşteanul este direct asociat cu focul ca o emanaţie purificatoare a Zeului Soare. Buşteanul este tăiat personal şi adus în casă cu ceremonie în ajunul Yule, apoi este aprins cu un cărbune care a rămas din buşteanul ars anul precedent.
Lumânarea de Yule este un alt simbol al luminii în întunericul iernii. Tradiţional, era o lumânare mare ornamentală, de regulă albastră, verde sau roşie, care se aprindea la începutul Nopţii Mamă. Deseori este plasată la geam pentru a semnifica bunăvoinţa.
Ilicele şi vâscul sunt, de asemenea, prezenţe populare ale vechilor tradiţii, cu deosebire la preoţii păgâni. Triburile teutonice credeau că toţi cei ce treceau pe sub vâsc erau sărutaţi de Freyja, zeita fertilităţii. Vâscul a fost otrava ursită care a dus la moartea invincibilului Balder, zeul Soarelui de Vară. Astfel vâscul simbolizează moartea Soarelui de Vară, în timp ce Soarele Iernii domneşte. Decorarea cu brad, ilice şi iederă este o îndelungată tradiţie de Yule, omagiind elementele feminine. Ilicele simbolizează bărbatul, iar iedera este femeia. Împreună, ele ne reamintesc că natura nu moare niciodată, ci doar aşteaptă să renască în primăvară. Culorile acestor plante sunt de asemenea semnificative: roşu pentru soare, verde pentru viaţă veşnică şi alb pentru puritate.
