Anotimpul Ielelor culmineaza cu sarbatoarea numita în calendarul popular Dragaica ori Sânziene.
Numele sarbatorii a dat în acest caz unul din numele Zânelor. Sunt numite Dragaice ori Sânziene acele Zâne care îsi fac simtita prezenta în acest moment calendaristic de trecere al solstitiului de vara, în ziua cea mai lunga si cu cel mai mult soare a întregului an. Toate caracteristicile sezonului sunt acum amplificate: caldura si lumina solara, vânturile puternice care valorizeaza mitologic vazduhul, rodnicia pamântului, turmelor, chiar si a oamenilor. Acum este perioada casatoriilor, a târgurilor de fete. Caldura care patrunde atmosfera si face ca la amiaza oamenii sa zareasca Zânele în aerul tremurând este asociata si fulgerelor, incendiilor care distrug recoltele; se crede ca acum "arde piatra în apa".
Marcând mijlocul sezonului cald, întruchipând toate valorile verii, sarbatoarea are un pronuntat caracter agrar. La fel, Sânzienele si Dragaicele, care desi întrunesc caracteristicile generale ale Zânelor, exceleaza însa în domeniul legat de fertilitate si fecunditate. Sunt prezentate ca "fiinte vii care au puterea de a face buruienile sa fie de leac"; "fiinte ceresti care dau roada semintelor", Zâne care "ard semanaturile" dar pot si sa "le fereasca de foc".
Legatura Zânelor cu animalele este ilustrata de practicile curative savârsite pentru animale, de practicarea ceremoniei boului înstrutat. Acum se încheie complexul "furii de lapte" deschis de sarbatoarea de Mânecatoare. În noaptea de Sânziene vrajitoarele sau Zânele mai pot lua mana vacilor si oilor; femeile culeg acum plante menite sa protejeze vitele de aceste actiuni. Se mai obisnuia, pentru ca oile sa aiba lapte, depunerea unui cununi de sânziene într-un izvor. Gestul se fundamenteaza pe o structura de gândire universala care asociaza laptele fortelor vitale ale pamântului, curgerea laptelui fiind asemeni curgerii apei, un proces care genereaza viata.
Dimensiunea celesta a Zânelor, implica întreg vazduhul în sistemul de credinte articulate în jurul sarbatorii. Cântatoarea cea mai apropiata a anotimpului, ciocârlia, care-si începe cântecul la Echinoctiul de Primavara, înceteaza sa mai cânte dupa Sânziene.
Atât numele Dragaica/Dragaice cât si Sânziana/Sânziene denumesc o serie de elemente reprezentative în cadrul acestor ceremonialuri. Dragaica ori Sânziene este numele sarbatorii, Dragaicele si Sânzienele sunt Zânele consacrate ale acestui moment precum si protagonistele umane ale ritualului. Dansul executat de fetele Dragaice poarta de asemenea numele Dragaica iar locurile unde tinerii învatau sa joace se numeau adesea Dragaica, Sânziana (ori Zâna), învatarea artei dansului se exprima uneori prin expresii ca "a umbla Dragaica", "îsi joaca Dragaica". Florile folosite în cadrul sarbatorii se numeau sânziene, mai rar dragaice - flori galbene asemeni discului solar -iar unele din afectiunile provocate de Zânele acestui moment, care se puteau vindeca folosind florile respective, se denumeau prin expresii ca "luat din Dragaica", "te loveste din Dragaica, "luat de Sânziene".
Ceremonialurile specifice subliniaza caracterul solar al momentului. Astrul verii coace recoltele si totodata, drumul sau fiind de fapt scurgerea timpului, "coace" tinerii pregatindu-i pentru împlinirea vietii de unde si elementele maritale ale sarbatorii. Acestei idei i se subsumeaza si aspectul de protectoare ale dragostei si casatoriei al divinitatilor protectoare ale solstitiului.
În ajun de Sânziene fetele si feciorii necasatoriti se strângeau în preajma satului, pe un deal sau colina unde faceau ruguri si aprindeau faclii pe care le învârteau în sensul mersului soarelui. Faceau roti de crengi si flori pe care le aprindeau si le rostogoleau în jos pe pante. Aceste roti de foc în miscare simbolizau mersul circular al astrului zilei.
Fetele alergau pe deal si împleteau cununi întorcându-se cu ele în fuga în sat. Ajunsa fiecare la casa ei, aruncau cununile peste acoperis iar daca li se agata cununa de horn însemna ca se vor casatori în acel an. Se mai obisnuia punerea cununii în ocolul vitelor si dupa cum era vita ce mânca din cununa, asa era si sotul sortit.
Divinitati oraculare, Sânzienele stimuleaza practicile prin care oamenii încearca sa-si afle viitorul. Alaturi de aruncarea cununii pe casa se pun flori de scaieti tunse de puf la streasina; cât creste puful în acea noapte, atâta va fi norocul celor din casa.
În ziua de Sânziene, femeile se scoala de dimineata si scot afara toate lucrurile de prin lazi ca sa joace Zânele pe ele pentru a le feri de molii si sa le împrospateze, întreaga sarbatoare aducând un aer de înnoire.
Caracterul funerar al Zânelor fertilitatii impun practici funerare. Se dau pentru sufletele mortilor fructe si legume (castraveti). Acum sunt Mosii de Sânziene din ciclul Mosilor de vara.
Fiind o zi consacrata Zânelor, pericolul bolilor specifice este omniprezent, motiv pentru care oamenii pun la usi, ferestre, poarta la brâu ori pe sub haine diverse plante apotropaice, se pun sânziene la talpa casei. Se înfaptuiesc si o serie de gesturi cu scopuri tamaduitoare. Femeile poarta flori de sânziene si cicoare la brâu pentru a fi ferite de dureri de sale când lucreaza la câmp, la secerat. Se afuma cu ierburi vindecatoare bolnavii de friguri, reumatism, raceala. Apa, element pregnant în mitologia Zânelor, investita cu puteri curative dar si fertilizatoare, reuneste în jurul ei rituri similare. Femeile se scalda goale în izvoare, râuri ori în roua diminetii pentru a fi ferite de boli. Scalda rituala a trei fete frumoase, învesmântate în alb, în zona Cetatii Albe, pare sa reproduca o scena din imaginarul Zânelor. Copiii sunt stropiti si ei cu apa pentru a se preveni astfel bolile cauzate de Zâne. Bolnavii de reumatism intra în apa pâna la brâu, în dimineata de Sânziene, asteptând rasaritul. Privesc apoi soarele în apa, nu pe cer si asta îi vindeca. Tot acum se culeg diverse boli de leac pentru oameni si animale, printre care si cele numite dragaica si sânziene.
Se practica, pentru îndepartarea Zânelor, obiceiul numit "goana Dragaicelor". Ceata fetelor, constituita în secret, sub juramânt, asemeni Calusarilor, se întrunea pe câmp în zorii zilei de vineri. Fetele culegeau flori din care împleteau cununi si cingatori, resturile fiind aruncate pe apa. Revenite acasa, suratele agatau pe un pom din fata casei cingatoarea sau cununa pe care le stropeau, sa nu se ofileasca. Sâmbata noaptea, dupa miezul noptii, dupa cântatul cocosilor, mergeau din nou (însotite silentios de un parinte) pe câmp, "pe muteste" - fara sa vorbeasca. Ajunse la locul stabilit, se salutau "Buna dimineata surata! Buna dimineata fete curate!" iar cea mai mare anunta începerea goanei Dragaicelor:
"Gonim lucrurile necurate
Sa ne ramâna vetrele curate
Ca roadele din cer picate".
Fetele se împodobeau cu florile pregatite anterior, cântau, râdeau zgomotos, alergau, faceau o hora dezlantuita. Se deplasau astfel din movila în movila, în jurul satului, aruncând florile culese. Reîntoarse în sat se ospatau la casa uneia dintre ele.
Caracterul de stapâne ale vietii vegetale reiese pregnant din ceremo¬nialul numit Dragaica, executat de fetele nemaritate sub forma unei suite de dansuri atât pe ogoare cât si în sat.
Participantele se învesmântau în alb, cu haine de sarbatoare, împodobindu-si parul si vesmintele cu spice de grâu si flori (în special de sânziene). Numite Dragaice sau Dragaicute, ele corespundeau denominativ si iconografic Zânelor Dragaice. La îndemnul unui batrân al satului "alegeti Dragaicuta din mijlocul vostru si strabateti holdele", o alegeau pe cea mai frumoasa dintre ele pe care o împodobeau cu flori si spice cântând "te-om împodobi ca pe floarea câmpului, ca pe mireasa holdelor"; "regina holdelor, stapâna surorilor".
Dimitrie Cantemir descrie costumarea rituala a unei Dragaice. Suratele îi puneau cununa de spice pe crestet iar în mâini cheile hambarelor; o împodobeau cu o multime de naframe care apoi fluturau în bataia vântului dând iluzia ca fata ar zbura.
Cinstea de a fi aleasa Dragaica era dorita de toate fetele din sat desi "regina holdelor" urma apoi sa respecte interdictia casatoriei pentru urmatorii trei ani. Identificarea cu stapâna Zânelor recoltelor impunea puritatea virginala care caracteriza Zânele însele. Puritatea sexuala apare si în ceremonialurile realizate de Calusari, legati si ei de patronajul Zânelor. Interesant este si faptul ca Dragaica apare purtând cheile hambarelor, simbol al închiderii si deschiderii fortelor germinative ale pamântului care permit realizarea recoltelor de grâu.
Adesea, Dragaica are un mire numit Dragan - care poarta o sabie de lemn, interpretat uneori de o fata îmbracata baieteste, în unele sate toata ceata Dragaicelor se costumeaza cu haine de baieti, purtând sabii, desfasurând dansul sub forma unui duel. Tema travestiului si a luptei cu sabii sau bâte apare si în scenariul calusarilor, întarind înca o data ideea ca ceremonialurile Dragaicelor constituie replica feminina la ceremonialurile calusarilor.
Ceremonialurile sarbatorii de Dragaica sau Sânziene începeau la amiaza, în lumina putenica a soarelui, moment preferat de aparitiile feminine ale verii. Se credea ca deschiderea manifestarilor apartinea Zânelor care în zori
"Mânecat-au mânecat
Fetele Soimanului
Câmpu sa cerce grâne de bune
Si ovesele dese
Sacarile-nflorite
Si otavi de otavite.."
Fetele mergeau în alai - mers dansat printre ogoare dupa care reveneau în sat si jucau pe ulite precum si în curtile unde erau poftite. Dansau hore rotite de trei ori. Executau sarituri si cântau, versurile cântecelor lor îndemnând fetele sa sara pentru a se stimula cresterea grânelor. Acest aspect este analog salturilor efectuate de Calusari în aceleasi scopuri. Dupa joc erau cinstite de gospodari cu bani, bautura, miere.
