Paganismul: radacina gandirii si a fiintarii (I)

Locul mitului se afla în cea mai adânca radacina a gândirii si fiintei. Toate etniile, fara exceptie, îsi stabilesc o mitologie pe care se cladeste forta, actiunea, cultura si identitatea. Miturile construiesc o preistorie spirituala a unei societati ce ne vorbeste dintr-un trecut extrem de îndepartat.

Mitologia este unul dintre elementele cheie ale constiintei de Neam. Precum soarele sau aerul pe care-l respiram, miturile se releva pe sine doar indirect, si fiecare individ trebuie sa faca un efort personal pentru a le descoperi prezenta la bazele propriei sale constiinte. Ele ne locuiesc constientul si, ceea ce e mai important, subconstientul; pe scurt, este vorba de un adevar atemporal, iar un adevar de care sa te îndoiesti este un sacrilegiu, uneori fatal. Iar aceasta se aplica la fiecare sfera a vietii personale, pentru ca nu exista acolo nici o exceptie de la miturile Neamului, mai ales în momentele alegerilor decisive. Eroii pe care cineva îi admira cel mai mult duc mai departe miturile. Pentru ca noi stim ca fara Ahile si fara Iliada, Alexandru nu s-ar fi avântat în cucerirea Estului. Si fara exemplul lui Alexandru, multi alti mari oameni ai istoriei ar fi esuat, fara sa-si atinga cel mai înalt potential. Cu ajutorul mitului rezolvam o mie si una de probleme de zi cu zi si obtinem echilibrul moral. În consecinta nu exista o mitologie uitata în cadrul unei etnii distincte. E posibil ca unele practici si traditii sa fie neglijate, dar întotdeauna ramâne memorie genetica profunda, iar aceste antice amprente pot fi oricând redescoperite. La fel ca omul, Pamântul îsi reaminteste, de asemenea, totul si este martor al istoriei într-un mod pe care noi nu reusim sa-l apreciem pe deplin. Mitologia slujeste ca o valoroasa capsula a timpului – nu una plina de lucruri, ci una îndesata cu întelepciune gnostica, care, în mantia legendelor, pastreaza intacta mostenirea a tot ce are valoare perena.

Prin lungul sir al vechilor societati pagâne, natura a jucat întotdeauna un rol vital. A întelege principiile eterne ale Legilor Naturii înseamna a-ti ascuti viziunea constiintei si fiintei. Nu putem îngradi versatilitatea naturii; limitarile sunt în noi. La orice nivel fiinta noastra este o parte intrinseca a elementelor ce vitalizeaza universul.

Astazi Indo-Europenii s-au îndepartat de natura. În vremurile timpurii, profunda afiliere cu lumea naturala a creat o ecologie a metaforei: toate lucrurile erau vazute ca fiind legate, corelate. Lumea naturala si mutabilele ei modele de schimbare nu erau nimic mai mult decât extensie a proceselor care au creat însisi oamenii. Era o epoca în care strabunii nostri pagâni au pasit, au crescut, au iubit si au murit ca parte a întregii simfonii a vietii. Toate lucrurile erau vii. Nu era nici o diviziune între sacru si profan. Întreaga viata era spirituala. Mitologiile noastre indigene, cu zeii lor arhetipali, uneau omul cu natura si cu legile universale carora le suntem vesnic supusi. Natura oglindea oamenii iar oamenii oglindeau natura, si amândoua partile participau la o existenta unde nu era nici o stricta delimitare între ele. Inteligenta naturala, neantrenata, se îndrepta spontan spre adevar, în toti oamenii ce foloseau ratiunea. Natura, înteleapta în toate cele, pogoara cunoasterea necesara supravietuirii asupra creatiilor sale.

- va urma -