Martisorul : "Na-ti negretele, da-mi albetele !"

[Punem la dispoziţia cititorilor noştri acest articol publicat în perioada interbelică, care tratează despre adevărata semnificaţie a datinii mărţişorului.]

 

 

In cele mai multe părţi din Bucovina, şi mai cu seamă din Moldova, Muntenia şi Dobrogea, este datină ca părinţii să lege la 1 martie copiilor câte o monedă de argint ori de aur la gât sau la mână.

Moneda aceasta, care e de regulă atârnată de o cordea roşie ori de un găitan compus din două fire răsucite de mătasă roşie şi albă, sau dintr-un fir de arnici roşu şi unul de bumbac alb, sau şi din mai multe fire de argint şi de aur, se numeşte mărţişor, mărţiguş şi marţ.

Scopul legării sau punerii mărţişorului la gâtul sau mâinile copiilor este ca copiii cărora li s-a pus şi-l poartă să aibă noroc în decursul anului, să fie deplin sănătoşi şi curaţi ca argintul cu venirea primăverii, şi peste vară să nu-i apuce şi scuture frigurile. Punerea sau legarea mărţişorului se întâmplă de regulă la 1 martie des-dimineaţă, până nu răsare soarele.

 

 

 

 

Unii copii poartă mărţişorul 12 zile la gât, iar după aceea îl leagă de ramura unui pom tânăr. Şi dacă în acel an pomului îi merge bine, se crede că şi copilului încă îi va merge bine în viaţă.

Alţii îl ţin la gât până ce văd primul pom înflorit, şi atunci îl lasă pe rămurelele acelui pom, anume ca să fie sănătoşi şi frumoşi ca florile pomului respectiv.

Alţii îl poartă până înfloare porumbarul sau porumbrelul şi păducelul, şi atunci, luându-l, îl pun pe un porumbar, respective pe un păducel, zicând ca copilul să fie alb ca floarea acestor ciritei.

Şi iarăşi alţii îl poartă până cînd sosesc berzele (cocostârcii), iar atunci îl aruncă după aceştia, zicând:
 

In multe părţi, şi mai cu seamă în Muntenia, este datină ca să poarte mărţişor la gât sau la mână nu numai copiii cei mici, adică băieţii şi fetiţele, ci şi fetele cele mari, ba până chiar şi o seamă de neveste tinere. Şi aceasta o fac ele cu scop ca să nu le ardă şi pârlească soarele, căci:

 

ci ca să li se conserve culoarea albă a pielii pe faţă în timpul verii, ca şi în timpul iernii.

 

Pe la finea lunii lui martie însă unele dintre dânsele iau legătura marţului şi o pun pe trandafiri, iar moneta o dau pe vin, pâine albă şi caş, crezând că fata care a purtat marţul, făcând aceasta, îi va fi faţa albă ca caşul şi rumenă ca trandafirul şi vinul.

 

Altele, din contra, îl poartă până ce începe cucul a cânta, sau până ce înfloreşte porumbarul ori vişinul, şi atunci îl aruncă ca şi copiii, pe rămurelele acestor pomi sau până când sosesc berzele, şi atunci, cum le văd, le aruncă după acestea.

 

Insă cele mai multe dintre dânsele caută ca atunci cînd îl scot şi şi-l aruncă, să nu le vadă soarele, căci văzându-le, le înnegreşte pielea feţei.

 

Acestea sânt toate datinele şi credinţele românilor, câte le-am putut eu până acuma aduna în privinţa mărţişorului.

 

Din toate cele înşirate rezultă că mărţişorul sau mărţiguşul serveşte celor ce-l poartă ca un fel de amulet.

 

Insă cine voieşte ca mărţişorul să aibă efectul dorit, acela trebuie să-l poarte cu demnitate.

 

Celor ce nu o fac aceasta, şi cu deosebire fetelor cari uită că poartă mărţişor, nu le ajută nimic.

 

Totodată, trebuie să amintim încă şi aceea că mărţişorul era mai demult un dar ce-l dau nu numai părinţii fiilor lor, ca în ziua de zi, ci un dar care şi-l trimiteau românii unul altuia la 1 martie.

 

< Prev		Next >