Miturile pot lua diverse forme, în functie de cultura din care îsi trag radacinile. Dar functia lor este întotdeauna de a identifica, de a puncta chestiunile vitale, valorile majore din viata unui popor, a unei societati distincte. Ele dramatizeaza deseori acele concepte profunde ale vietii si mortii, a creatiei si a modului în care omul trebuie sa se comporte ca cetatean, sot sau razboinic, sau pur si simplu ca o creatura a zeilor unui neam.
Miturile nu sunt teorii stiintifice sau sociologice, nici povesti de adormit copiii. Ele constituie o sinteza a modului în care un popor a luat în considerare anumite chestiuni existentiale majore. Functia lor nu este doar de a furniza o teorie a vietii care poate sau nu fi luata în considerare; ele servesc pentru a smulge un raspuns de la om. Putem vorbi despre mituri ca despre poduri între intelect si emotii, între minte si inima, între vointa colectiva si constiinta în sufletul etnic al unui neam.
În aproape orice act al existentei zilnice, de-a lungul secolelor de istorie scrisa, neamurile indo-europene au platit tribut zeilor autohtoni. În camine si pe strazile oraselor, în paduri si în munti, se gaseau altare unde cetatenii se rugau si aduceau ofrande. Festivalurile îi chemau pe toti sa recunoasca si sa-i onoreze pe cei Preaînalti. Minunate lacasuri au fost ridicate în cinstea lor. Sculptorii au daltuit statui de zei si eroi din lemn si din piatra. Artistii au pictat magnificele lor opere inspirate din maretele mituri ale poporului lor. Jocuri si piese de teatru au fost create pentru a-i onora pe zei. În întreaga Europa, trubadurii au purtat legendele din generatie-n generatie, formând astfel acea esentiala mostenire si traditie din care îsi trage radacinele spirituale un neam. Mitul este cel care modeleaza neamul, astfel încât neamul sa poata împlini potentialul indivizilor. Miturile ne fac constienti ca suntem un neam, o rasa umana distincta, si nu doar o masa amorfa, arbitrara, de femei si barbati bântuind fara noima prin timp si spatiu. Fie ca sunt cu caracter privat, numit psihologie, fie ca au caracter colectiv manifestându-se în povesti despre zei, miturile modeleaza neamul si pun bazele pentru calea ascendenta a oamenilor sai.
Daca studiem mai îndeaproape conceptul de mit, vom afla ca el este într-un anumit mod aidoma unui vis; este o expresie directa a subconstientului. Evenimentele ce alcatuiesc un mit, pesonajele si simbolurile sale sunt pentru un neam ceea ce sunt evenimentele, personajele si simbolurile dintr-un vis pentru un individ. Ca si visul, mitul poate ignora logica conventionala a spatiului, timpului si succesiunea evenimentelor. Totusi, daca visul are o semnificatie care poate fi dezvaluita, astfel stau lucrurile si pentru mit. Stravechii zei ai stramosilor nostri din Europa au adoptat o multitudine de forme si variatiuni mitologice de-a lungul secolelor.
Deasupra tuturora, divinitatea pagâna care a patruns cel mai adânc în constiinta neamului traco-dacic a fost zeul Gebeleizis.
Caracterul lui Gebeleizis este de o profunzimime inexplorabila, inexplicabil si întotdeauna fenomenal. Precum un vulcan aflat mult timp în adormire, spiritul lui Gebeleizis poate erupe la un moment dat si zdrobi un individ sau un întreg popor, întruchipat find într-un om a carui capacitati sunt proprii unui arhetipal zeu al sângelui. Drept marturie sta uimitoarea -si aproape instantaneea- vointa de fier si productivitate a Germaniei în anii 1930, unde spiritul lui Wotan a unit natiunea si a transformat poporul german într-un mod spiritual, misterios, spre uimirea întregii lumi!
Ca religie, pagânismul este la fel de vechi ca nemurile indo-europene, mitul si religia întrepatrunzându-se si corelânzându-se reciproc. Sa nu uitam niciodata ca pagânismul a crescut din sufletul si spiritul indo-europeanului ca o recunoastere intuitiva a legilor evolutiei în viata naturii. El si-a impus ca scop suprem sa aduca la fiinta o rasa mândra si nobila.
În epoca actuala, din1945, suntem martori ai unui rapid “Declin al Europei” si al unui planificat si deliberat genocid savârsit asupra traditiilor, culturii si neamurilor indo-europene. E prea târziu sa ignoram aceste chestiuni, sa pretindem ca ele nu exista. Trebuie sa ne punem întrebarea “Daca nici neamul si cultura noastra nu merita salvate, atunci ce merita ?” Daca nu facem efortul constient de a gândi cu propriul nostru sânge, asa cum au facut-o stramosii nostri, putem sa ne asteptam sa gasim vreodata mândrie, încredere, onoare si viata demna, ca popor ? Viata nu iarta neputinta ! Tot ce reprezinta valoare mareata si trainica în aceasta lume a ajuns astfel gratie unui proces de stârpire fara mila a slabiciunii, prin corectarea greselilor si condamnarea deviatiilor. Idealul spre care tindem poate fi atins doar în contextul acestor realitati, realitatile legilor Naturii.
Din afara acestor vremuri de haos si degenerare spirituala, vechile si totusi noile mituri, precum soarele ce rasare în vremi tulburi, deschid calea unei noi epoci de aur. Prin intermediul acestor mituri datatoare de viata, si al zeului Gebeleizis, strabunii nostri au gasit nelimitata forta, perseverenta, si unitate în spirit ce a creat minunata civilizatie traco-dacica –si nu numai!-. Este mitul sângelui ce formeaza vointa si asigura unui popor maretia necesara pentru a atinge cel mai înalt potential.
Calea spre adevar este întotdeauna una ascendenta, si nici un om sau popor nu poate trai daca nu poseda o cunoastere fundamentala a familiei, neamului, rasei, viitorului si naturii, cu legile ei. Pagânismul, mai presus de toate cele trecute si cele prezente, reprezinta cea mai puternica speranta pentru viitorul indo-europenilor in general, si a traco-dacilor în particular.
Lycantrop
