CRĂCIUN, zeu solar indo-european, specific teritoriilor locuite de traco-daci, similar zeului roman Saturn si zeului iranian Mithra. Determinativul de "moş" indica vârsta zeului adorat, care trebuie să moară şi să renască împreună cu timpul calendaristic la Solstiţiul de Iarnă. Divinitatea se naşte împreună cu timpul la Solstiţiul de Iarnă, trăieşte 365 de zile, îmbătrâneşte şi moare, pentru a renaşte la începutul anului următor. În Calendarul Păgân vârsta zeităţilor este apreciată prin numărarea zilelor de la naşterea Anului, numit, la Solstiţiul de Iarnă, An Nou. Crăciun este un personaj cu trăsături bivalente: are puteri miraculoase, specifice zeilor şi eroilor din basme, dar şi calităţi şi defecte specifice oamenilor. Ca persoană profană, este un om bătrân, un pastor bătrân cu barbă de omăt, vecin cu Moş Ajun, fratele său mai mic.
MOȘ AJUN, reprezentare mitică ajunsă, după 365 de zile, la vârsta senectuţii şi a morţii, frate mai mic al lui Crăciun, celebrat pe 24 decembrie.
BOURA, mască zoomorfă îmbrăcată la Crăciun de un fecior al Cetei de colindat, substitut al divinităţii care moare şi renaşte la Anul Nou. Boura se naşte simbolic la Solstiţiul de Iarnă (confecţionarea şi îmbrăcarea măştii), petrece şi se desfată împreună cu ceata de feciori în timpul colindatului, moare violent, prin lovire cu ciomagul, şi renaşte. Boura acţionează independent, conform rangului său divin: nu se supune, asemănător celorlalţi membri ai cetei, ordinelor date de Vătaf; se amuză speriind femeile şi copiii, muşcă cu ciocul asistenţii curioşi care se apropie de ceată (anturajul ei divin), face loc şi apără membrii cetei în timpul colindatului, solicită plata (darul) atât cât consideră că i se cuvine; ocupă, la ospeţe, locul de cinste din capul mesei. Masca este compusă din cap, corp şi un băţ (picior) care o sprijină în pământ. Capul are două coarne de bovină împodobite cu panglici, beţe, clopoţei, flori artificiale, un bot nedefinit (lup, cal, iepure, capră, pasăre) din lemn, numit Cioc, pe care purtătorul măştii îl deschide şi îl închide, clămpănind ca o barză cu ajutorul unor sfori ascunse, şi o barbă de ţap confecţionată din piele de iepure. Corpul Bourii este confecţionat dintr-o faţă de masă, cusuta ca un sac, pe care sunt prinse numeroase panglici şi basmale colorate, smocuri din piele de iepure sau fulgi de pasăre şi o coadă în spate. Trasă peste cap, masca Bourii lasă să i se vadă în partea de jos capătul băţului care o sprijină, cioplit ca un phalus, şi gleznele feciorului care o îmbracă. Masca şi poziţia aplecată a celui care o poartă redau imaginea unui ciudat patruped.
BLOJ, zeu patern la vârsta senectuţii în cetele masculine de colindători, mascat sau îmbrăcat altfel decât ceilalţi cetaşi. Blojul, personaj necuvântător al cetelor de feciori, fertilizează cu phalusul de lemn legat la brâu natura înconjurătoare.
BOADNICU, trup neînsufleţit al zeului Crăciun, substituit de un copac care moare violent prin tăiere, şi renaşte, printr-un rit funerar de încinerare, la sărbătorile Solstiţiului de Iarnă. În Ajunul Crăciunului bărbatul tăia un copac din pădure şi îl aducea în casă. Seara, capul familiei cu Boadnicu în braţe, femeia cu o tipsie încărcată cu mâncăruri şi diferite fructe (stafide, pere etc) şi copiii ieşeau în curte, la strejeru (par în mijlocul ariei de care se leagă caii la treieratul grâului). Acolo, după ce se punea pe tipsia sprijinită pe strejeru o turtă în aluatul căreia s-a introdus o monedă de argint, bărbatul mulţumeşte Boadnicului: Vin sa cinăm cu belşug, cu noroc, cu sănătate şi cu tot ce ai dat! Revin în casă, ard puţin Boadnicul pe vatră, urmând ca zi de zi, până la Echinocţiul de Primăvară, să fie ars în întregime. Membrii familiei se aşezau la masă, mâncau câte un căţel de usturoi ca să fie sănătoşi de-a lungul anului şi tăiau turta sacră în mai multe bucăţi; una pentru Boadnicu, una pentru vite şi câte una pentru fiecare persoană din casă. Se consideră că cine găseşte moneda de argint va fi norocos în Noul An. La masa din Ajunul Crăciunului se bea sau se gustă obligatoriu vin.
BUTUC DE CRăCIUN, trup neînsufleţit al zeului vegetaţiei care moare violent prin tăiere a arborelui şi renaşte printr-un rit funerar de incinerare la Crăciun. În Ajunul şi ziua de Crăciun se ardea pe vatră "lemn de cer" iar tăciunele rămas nears se păstra ca leac pentru vindecarea bolilor. În zicalele şi expresiile populare, actele rituale şi practicile magice Butucului de Crăciun au semnificaţie funerară: a-l lega butuc se spune despre omul legat şi imobilizat ca un mort; la întocmirea arborilor genealogici Butuc este numele strămoşului din care coboară spiţele de neam; Butucul roţii carului in care se înfig spiţele din lemn se numeşte şi căpăţână, termen care, la om şi animale, înseamnă cap desprins de trup; substitutul omului mort departe de casă şi de ţară care se înhuma în cimitirul satului este Butucul din lemn îmbrăcat cu hainele mortului. Incinerarea Butucului la Crăciun, punerea ramurii verzi la stâlpii porţilor şi caselor, grajdurilor şi stânelor pentru a le apăra de forţele malefice, precum şi fertilizarea lanurilor de grâu cu Sulul împodobit al războiului de ţesut sunt reminiscenţe ale unei străvechi civilizaţii a lemnului.
Buturuga de Crăciun, atestată la români, aromâni, letoni şi sârbo-croaţi, este substitutul zeului fitomorf, specific civilizaţiei lemnului, reprezentat de un trunchi obţinut din tăiatul (moartea) unui brad, ars pe vatră (incinerat) în noaptea de 24/25 decembrie, la moartea şi renaşterea anuală a divinităţii. Începând din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, nemurirea divinităţii, obţinuta prin moartea şi renaşterea (tăiatul Buturugii şi incinerarea ei), a fost înlocuită cu nemurirea bradului tot verde, împodobit după modelul occidental.
SIVA, zeu sacrificat prin substituţie la Solstiţiul de Iarnă. La Revelion sau în ziua de Anul Nou colindul din unele zone etnografice autohtone cu capul porcului jertfit la 20 decembrie se numea Siva, Puiul Sivei. Ceremonialul cuprinde mai multe secvenţe semnificative: expunerea divinităţii (capul porcului) gătit cu inele, cercei, brăţari, flori în faţa ferestrei sau în casa colindată; colinda cântată care narează viaţa zeului Siva în pădurile de fag şi stejar; coborârea în vale pentru a bea apă; moartea violentă şi încinerarea corpului; judecarea lui Siva de un juriu în care apar, adesea, Bătrânul Crăciun; urarea La mulţi ani! şi primirea darului.
SOARE, personificare a astrului zilei dedicat divinităţii Crăciun. În păgânismul autohton, Soarele are trăsaturi fizice şi calităţi umane: Soarele dimineaţa, când se scoală, e copil de şapte ani şi cât umblă toată ziua şi vede ce se face pe lume, până seara capătă o barbă albă, până la brâu. Mă-sa îl scaldă în lapte dulce şi iar se face copil; Soarele e flăcău, e curat. Acolo în mare are soţie; Soarele e om. Pe dânsul tare l-a vrut Luna, şi ea tot se băga în sufletul lui şi-l iubea. Atunci Soarele i-a zis: Nu destul ard eu lumea? Dar încă dacă m-aş însura şi aş avea copii, ce ar mai fi din oameni? Ar arde lumea cu totul, ar trebui să se prăpădească norodul. Înclinaţia erotică a Soarelui, relaţia incestuoasa cu sora sa, Luna, sunt teme frecvente în legendele, basmele şi baladele autohtone. Uneori Soarele e bărbat însurat cu Luna, pe care o întâlneşte numai în nopţile când aceasta se primeneşte şi nu apare pe firmament; alteori Soarele şi Luna sunt fraţi, iar din căsătoria lor incestuoasă au rezultat stelele.
