Baba Dochia

BABA DOCHIA, reprezentare mitică la vârsta senectuţii, identificată cu Gaea, o mare zeiţă agrară, celebrată la începutul lunii martie.

Legendele Dochiei ne introduc în lumea specifică satului vechi. Nelipsitele tensiuni dintre soacră, Baba Dochia, şi nora, sunt valorizate ingenios pentru a reda opoziţia dintre Anul Vechi care moare şi Anul Nou care se naşte, dintre iarnă şi vară, frig şi căldură, sterilitate şi fertilitate.

Conform legendelor, Baba Dochia, personificare a timpului îmbătrânit, vrea să-şi urce oile la păşunea montană în plină iarnă, la sfârşitul lunii februarie şi începutul lunii martie. Ca să se convingă că a venit vara, îşi trimite nora în pădure să-i aducă fragi copţi. Noră-sa găseşte fragi copţi şi îi duce soacrei într-o ulcică. Convinsă că a venit vara, Dochia începe pregătirea turmei de oi pentru a urca la munte. Nu ia în seama sfaturile celorlalţi ciobani, nu se sperie de răzbunarea zeului Marte caruia îi atribuie cuvinte jignitoare. Îşi pune totuşi nouă cojoace în spate, în variantele moldoveneşti şi bucovinene douăsprezece, şi porneşte urcuşul însoţită uneori de fiul său, Dragobete. Dar, cum începe urcuşul muntelui, porneşte o ploaie mocănească care nu a stat nouă zile şi nouă nopţi. Îngreunându-i-se cojoacele în spate, le dezbracă, câte unul pe zi, până ramâne în ie. În alte legende Dochia îşi dezbracă cojoacele nu din cauza ploii, ci a unei călduri toride. După unele legende, în drum spre păşune ea ar fi tors din furca ţinută în brâu firul Mărţişorului. În ziua a douăsprezecea, reducţie simbolică a lungimii anului de 12 luni, Dochia moare împreună cu turma din cauza unui ger năprasnic. Trupurile lor, transformate în stană de piatră, numite, local, 0ameni de piatră, substanţă primordială a vieţii pe Terra, sunt identificate de localnici în mai multe masive carpatice: Ceahlău, Vama Buzăului, Caraiman, Izvorul Râului Doamnei, Retezat, Semenic şi altele. Marte, supărat că i s-a nesocotit puterea, împrumută câteva zile friguroase de la fratele său mai mic, Februarie, o răpune pe Dochia, şi o îngheaţă de vie. Moartea Babei Dochia survine în ziua Echinocţiului de Primăvară. Peste trei luni, la Solstiţiul de Vară, aceasta devine zeiţa fecioară, peste alte trei, la Echinocţiul de Toamnă, zeiţa mumă, si, în sfârşit, spre Solstiţiul de Iarnă şi Echinocţiul de Primăvară, zeiţă la vârsta senectuţii, când trebuie să moară şi să renască împreună cu timpul, în raport de metamorfozele calendaristice ale Marii Zeiţe neolitice.